Demisia nu e Amnistia!

,, Amnistia (din greacă ἀμνηστία amnestia, „uitare, trecere cu vederea”) este definită ca…,,  începe  explicația etimologică a   cuvântului, într-una dintre primele variante indexate de google și tocmai de aceea  eu  nu vă accept demisia, pentru că nu pot fi uitate sau trecute cu vederea acțiunile dumneavoastră ca manager al destinelor unei instituții precum MAI, dar mai ales a zeci de mii de funcționari, oameni muncitori, nevoiți să îndure promiscuitatea unui sistem  pe care, desigur, nu dumneavoastră l-ați creat, dar la care ați contribuit din plin.

Cum? Precum și cei dinaintea dumneavoastră : prin numiri, protejări și promovări în posturi de decizie ( unde organigrama cere o minte lucidă, cu experiență, imparțială, dar și o inimă loială misiunii instituției și adevărului) a impostorilor, oportuniștilor recomandați de unii și de alții, fix pe criteriile de (ne) performanța de care vă era teamă să nu vi le impute șefa dumneavoastră, public.

Căci doar aici e cu suferințe pentru oamenii ( așa-ziși ) din politică…. în spațiul public…. unde orgoliul nu rezistă testului de stres al adevărului, din simplul motiv al supraviețuirii în noi și noi poziții și sinecuri avantajoase în mod unilateral.

Precum și actul de demisie, care nu e decât o fugă, așa după cum speră toți cei care nu fac acest gest din onoare, însă onoarea presupune la rândul ei conștiință…și astfel de demisii nu am văzut prea multe pe la noi, chestiune de mentalitate probabil…. în fine, o fugă de responsabilitatea acțiunilor întreprinse ca titular al funcției de dispoziție asupra destinelor unor oameni, atât direct ca angajați, cât și  indirect, mai toți cetățenii, ca beneficiari finali și ai acțiunilor dumneavoastră din fruntea unui minister ca MAI. (Și e cât se poate de concret, din câte am văzut, pe alți ministrii  chiar i-au prins acțiunile/inacțiunile lor ministeriale din urmă și le-a rupt mâna!!!)

Poate e doar o chestiune locală, balcanică, această percepție a  descărcării totale de gestiune prin actul de demisie, numai că, din păcate și justiția a achiesat la întărirea cutumei că, practic, doar instituția, așa impersonal, poartă toată vina sau rămâne cu toate laudele pentru deciziile luate, iar ocârmuitorul nu mai are nicio treabă cu consecințele izvorâte din raportul juridic al fiecărei semnături puse pe o hârtie, rămânând ca următoarea ,,speranță,, ( de ministru bun, al MAI în cazul nostru) să semneze și să justifice ( la fel de impersonal pentru pe când va pleca și acesta la rîndul lui) voința instituției legată de intențiile corecte sau nu, legale sau imorale ale predecesorului demisionar în raport de situațiile relevate ulterior părăsirii postului.

Am o  veste pentru dumneavoastră, doamna ministru( până la publicarea in MOf): nici după trecerea CNP-ului la pasiv nu încetează responsabilitatea pentru faptele nostre, ale fiecăruia dintre noi și nicidecum după o demisie aruncată cu câteva ore înainte de demitere în ochii opiniei publice.

Și nu, să nu credeți că mă refeream la ,,completurile de 5,, ale Judecății de Apoi, după cum poate ați fi fost tentată să gândiți, ci la responsabilitatea și urmările faptelor noastre devoalate în ochii urmașilor și copiilor noștri, care au nevoie să înțeleagă trecutul și de unde vin și unde au ajuns numai  din adevăr, pentru a putea merge mai departe pe drumul cel bun și nu din minciună învăluită frumos și servită drept adevăr, pe care sperați să se aștearnă din rațiuni de uitare și prescripție timpul. Că doar… așa s-a făcut de fiecare dată.

Până acum!

ps. Dacă ați vrea totuși să spuneți că nu mai aveți nicio responsabilitate de acum încolo în legătură cu direcția și acțiunile MAI, poate aș fi dispus să vă accept amnistia, pardon, demisia..dacă ați face bine să-i luați cu dumneavoastră și pe toți aceia pe care i-ați girat..să zicem pe criterii de neperformanță… în funcțiile din care încă mai decid soarta celor mulți, ca o undă neîntreruptă de hârtia de demisie a responsabilității dumnevoastră ministeriale anterioare.

pps. Prin voința onoratei justiții, deși știu că s-a decis altceva chiar mai înainte de judecată, poate ne vedem totuși  la termenul din 11.09.2019, pe persoană fizică, de data asta, dar tot pentru acțiunile dumneavoastră de pe persoană juridică….evident.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *